sâmbătă, mai 29
Pe bune
Dacă te uiţi foarte, foarte atent la mamutul din dreapta, sus o să vezi că îşi mişcă puţin coada.
miercuri, mai 26
O găină trece strada
Deci*...dacă dai search pe google la 'greva 31 mai' apare un articol numit 'Grevă generală, începând cu 31 mai - e oficial'. Practic, nici nu trebuia să mai citesc, oricum informaţiile esenţiale** se găsesc în titlu, dar întotdeauna, când e vorba de situaţii de genul ăsta simt nevoia să trec puţin şi pe la comentarii. Din când în când mi se întamplă să găsesc unul care rezonează la perfecţie cu starea mea de spirit. Azi se pare că e ăsta: "E clar, eu unul intru în concediu, şi aşa trebuia să zugrăvesc".
Mă rog, nu prea îmi pasă ce o să se întample pâna la urmă cu salariile profilor, dată fiind situaţia sinistră din învăţământul românesc actual. La urma urmei, ăştia ies în stradă pentru că nu au ce mânca, daaar, oricum pe la şcoală nu se mai fac ore în afară de mate şi, poate, română. Şi nu, atunci când profu dictează ce a învăţat demult, în facultate şi toată clasa se uită pe pereţi nu se cheamă că se face oră. Şi nici atunci când dă lucrare, toată lumea copiază de unde apucă şi apoi el se uită pe pereţi. Aşa că salariile*** sunt oarecum pe măsura efortului depus. Totuşi, poate că profii nu ar mai fii atât de dezinteresaţi dacă n-ar mai fi aşa stresaţi/frustraţi de situaţia materiala. Şi-n plus, cum salariile sunt foarte mici, nimeni nu mai vrea să se facă profesor şi cei care intră în învăţământ sunt de multe ori aia carenu dispun de capacităţile mintale neceare unei alte cariere nu au alte posibilitaţi.
În orice caz, situaţia nu e prea roz. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus poveste-aşa.
* = învăţătoarea mereu se lua de mine când începeam cu 'deci', şi ăsta e modul meu subtil şi matur de a mă răzbuna.
**=informaţiile esenţiale la care mă refeream: s-a anunţat oficial grevă şi începe pe 31. Repet, atunci doar începe.
***= ştiai că salariu vinde de la sare, pentru că romanii primeau o parte din salariu (sau cum se chema atunci) în sare?
Mă rog, nu prea îmi pasă ce o să se întample pâna la urmă cu salariile profilor, dată fiind situaţia sinistră din învăţământul românesc actual. La urma urmei, ăştia ies în stradă pentru că nu au ce mânca, daaar, oricum pe la şcoală nu se mai fac ore în afară de mate şi, poate, română. Şi nu, atunci când profu dictează ce a învăţat demult, în facultate şi toată clasa se uită pe pereţi nu se cheamă că se face oră. Şi nici atunci când dă lucrare, toată lumea copiază de unde apucă şi apoi el se uită pe pereţi. Aşa că salariile*** sunt oarecum pe măsura efortului depus. Totuşi, poate că profii nu ar mai fii atât de dezinteresaţi dacă n-ar mai fi aşa stresaţi/frustraţi de situaţia materiala. Şi-n plus, cum salariile sunt foarte mici, nimeni nu mai vrea să se facă profesor şi cei care intră în învăţământ sunt de multe ori aia care
În orice caz, situaţia nu e prea roz. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus poveste-aşa.
* = învăţătoarea mereu se lua de mine când începeam cu 'deci', şi ăsta e modul meu subtil şi matur de a mă răzbuna.
**=informaţiile esenţiale la care mă refeream: s-a anunţat oficial grevă şi începe pe 31. Repet, atunci doar începe.
***= ştiai că salariu vinde de la sare, pentru că romanii primeau o parte din salariu (sau cum se chema atunci) în sare?
marți, mai 25
Bored/ Abia aştept să-nceapă greva
Dacă nu intri pe linkurile din blogroll înseamnă că eşti gay (nu că ar fi ceva în neregulă cu asta).
miercuri, mai 19
marți, mai 18
Who the hell is Justin Bieber?
In case you were wondering, ura mea faţă de trailere se trage de la faptul că mojoritatea par mai de grabă să facă reclamă la pastă de dinţi decât la filme, respectiv la comedii atunci când chiar nu e cazul.
Dacă citeşti cu atenţie textul de mai sus poţi observa utilizarea excesivă de paranteze cauzată în mod special de faptul că am chef de scris, dar, în esenţă, nu prea multe de zis (pe rândurile doi şi trei, dreapta, câteva paranteze duble). Si, dacă te plictiseşti, poţi să intri pe youtube şi să cauţi Ray William Johnson (he's doin' your mom). Mi-e lene să mai pun linkul.
joi, mai 13
N-am idee
Chiar nu am. În ciuda faptului că din momentul în care m-am născut până acum, Pământul a efectuat aproximativ 18 rotaţii complete în jurul soarelui, nu îmi dau seama de ce e ziua de azi chiar aşa de al naibii speciala. La o adică, de-aici de jos totul pare destul de imobil. Şi-n plus, argumentul cu 'acum poţi să comanzi alcool legal şi să îţi anulezi votul în semn de protest' mă cam lasă rece din moment ce oricum puteam să comand băutura şi votul meu nu prea contează by default.
Random thought: Optişpe ani înseamnă destul de mult, aşa-i? Adică, în tot timpul ăsta am învăţat să vorbesc, să merg, să derivez funcţii, să fac borcane din lut, să spun bancuri seci, să-mi fac nod la cravată etc. Am fost prin multe locuri şi am văzut o groaza de lucruri. Atunci, s-ar zice că următorii optişpe ani ar trebui să destul de interesanţi, corect?
Pe final, un link care, ca de obicei, nu are absolut nicio legatură cu postarea şi care, din cine ştie ce motiv, mi se pare destul de mişto.

joi, mai 6
Wheather the weather was cold, I cannot remember.
Pe cartea mea scrie 'sfaturi şi strategii preofesioniste pentru punctaje maxime'. N-ar trebui, oare, să fie 'profesionale' ?
Şi da, sunt perfect conştientă că ar trebui să deschid naibii cartea în loc să studiez coperta cu atâta atenţie.
Şi da, sunt perfect conştientă că ar trebui să deschid naibii cartea în loc să studiez coperta cu atâta atenţie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)