Sâmbătă seară Duminică dimineaţă m-am uitat la unul dintre cele mai geniale (pleonasm? n-am idee, nu cred) filme ever made, şi anume Dead poets society (pe youtube, detaliu inutil, dar oarecum interesant [not] ). Pe urmă am căutat ca disperata nişte subtitrari pentru un proiect, iar pe urma (acum începe partea interesanta [not]) m-am întors pe youtube, unde îmi irosesc eu viaţa în mod normal, ca să caut trailer-ul de la Dead poets society şi să văd cât de stupid poate fi prezentat un film atât de bun. Spre surprinderea mea (autorul îşi exprimă aici sentimentele de profundă uimire) şi în acelaşi timp spre încântarea mea (încântare e un cuvânt dubios) n-am găsit niciun trailer oficial. Am considerat ăsta un semn că lumea nu e chiar atât de întoarsă pe dos cum pare la o primă vedere.
In case you were wondering, ura mea faţă de trailere se trage de la faptul că mojoritatea par mai de grabă să facă reclamă la pastă de dinţi decât la filme, respectiv la comedii atunci când chiar nu e cazul.
Dacă citeşti cu atenţie textul de mai sus poţi observa utilizarea excesivă de paranteze cauzată în mod special de faptul că am chef de scris, dar, în esenţă, nu prea multe de zis (pe rândurile doi şi trei, dreapta, câteva paranteze duble). Si, dacă te plictiseşti, poţi să intri pe youtube şi să cauţi Ray William Johnson (he's doin' your mom). Mi-e lene să mai pun linkul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu