joi, mai 13

N-am idee

Chiar nu am. În ciuda faptului că din momentul în care m-am născut până acum, Pământul a efectuat aproximativ 18 rotaţii complete în jurul soarelui, nu îmi dau seama de ce e ziua de azi chiar aşa de al naibii speciala. La o adică, de-aici de jos totul pare destul de imobil. Şi-n plus, argumentul cu 'acum poţi să comanzi alcool legal şi să îţi anulezi votul în semn de protest' mă cam lasă rece din moment ce oricum puteam să comand băutura şi votul meu nu prea contează by default.

Random thought: Optişpe ani înseamnă destul de mult, aşa-i? Adică, în tot timpul ăsta am învăţat să vorbesc, să merg, să derivez funcţii, să fac borcane din lut, să spun bancuri seci, să-mi fac nod la cravată etc. Am fost prin multe locuri şi am văzut o groaza de lucruri. Atunci, s-ar zice că următorii optişpe ani ar trebui să destul de interesanţi, corect?

Pe final, un link care, ca de obicei, nu are absolut nicio legatură cu postarea şi care, din cine ştie ce motiv, mi se pare destul de mişto.

     

Niciun comentariu: